Ghiță

Dacă nu știți, Ghiță a avut o poveste de succes. Firmă de computere, sponsor de baschet, politician talentat. Un om pe care privindu-l fără să cunoști diverse dedesubturi, ai vrea să-l admiri. Un om care te convingea că și in tara mea se poate reuși. Se poate să ai o poveste de succes. Ghiță, te-aştept deseară la portiță... cu noi dezvăluiri!

O paradă necesară pentru identitatea noastră

Pe data de 18 septembrie a avut loc în Petrila o manifestare devenită deja tradițională. Parada portului popular. Deși tradiția acestei parade e veche, am observat în acest an o eleganță aparte. Oameni frumoși, îmbrăcați frumos care ne-au făcut să ne bucurăm preț de câteva ceasuri de o sărbătoare care zic eu că era necesară.

Îmbătrânim și dispărem?

Nu cred că mai e vreo noutate faptul că în România populația îmbătrânește. Media de vârstă e acum 40 de ani. Asta spun statisticile. Eu cred că adevărul e altul, ținând cont de faptul că tineretul emigrează în masă. Nu este asta o problemă pentru care cineva ar trebui să dea explicații? Adică o crimă față de poporul român?

Mirosul de asfalt încins și cronica ultramodernă a taberei Contur 2016

Eu am făcut mereu o cronică a taberelor de artă dar de fiecare dată am considerat că beneficiarii taberelor ar trebui să facă asta. Foarte rar și oarecum sporadic a fost scris un jurnal al taberei de către copii. Denisa și Miruna s-au oferit voluntar să facă acest jurnal al taberei Contur 2016, fără să știe în ce se bagă. Adică eu am stat ca un spin în spatele lor și nu le-am lăsat să se bucure de vacanță până nu mi-au dat jurnalul. Îl reproduc aici și fetele pot confirma ca nu am intervenit deloc asupra texului. David a realizat ilustrațiile pentru acest jurnal și îl felicit pentru asta. Anamaria Biro a surprins câteva fotografii. Tabăra e gata, rămân amintirile și mirosul de asfalt încins.

Marţi, 12 iulie

Soarele strălucea puternic pe cerul senin, unde nici măcar norii mici şi albi nu îşi făcuseră apariţia. Drumul până la cabană fusese unul scurt, dar căldura dogoritoare şi mirosul constant de asfalt încins îl făceau să pară mult mai lung. Cabana unde urma să ne petrecem următoarele câteva zile părea să fie scoasă dintr-un film cu vânători: un exterior rustic, cu pereţi vopsiţi într-un alb puternic, cu bănci masive şi lăcuite, cu balcoane din lemn brut. După cele câteva ore petrecute în camere, în încercarea de a ne aranja bagajele şi masa de prânz, am luat-o la pas către un mic reper din apropiere: un loc de unde se observau excelent oraşele învecinate. Am jucat diferite jocuri care ne-au ajutat să cunoaştem persoanele cu care ne vom petrece patru zile. Drumul spre cabană fusese şi mai scurt, mai ales că ne aştepta o cină delicioasă. Prima seară ne-am petrecut-o legând prietenii unii cu alţii.

Miercuri, 13 iulie

Dimineaţa ne găsise pe toţi somnoroşi, dar după un mic dejun consistent şi o mică odihnă am prins puteri pentru a merge într-o drumeţie. Aceasta consta în escaladarea muntelui Parângul Mic, pe sub telescaun. Am început cu încredere, deşi prima parte a traseului era foarte abruptă, fără urme de cărări prin vegetaţie deasă şi umezeală. Soarele încălzea prea mult împrejurimile, iar asta nu ne era de ajutor deloc. A doua parte a traseului a fost mai scurtă, terenul mai drept, dar fără copaci şi fără umbră, căldura ne topea pe toţi şi imediat am rămas şi fără apă. Drumul înapoi către cabană l-am parcurs mult mai uşor, fără prea mult efort. Deşi speram că după această drumeţie vom mai avea energie să facem treaba migăloasă ce ţinea de pânzele noastre, cu toţii am abandonat ideea de a picta şi ne-am relaxat la un film. După cină am avut parte de o plimbare prin răcoarea serii.

Joi, 14 iulie

Ziua următoare a început ca toate celelalte zile, soarele trona pe cerul albastru iar noi ne trezeam bucuroşi ca începe o nouă zi. După masa de dimineaţă pregatită cu atenţie de doamnele profesoare, ne-am luat pânzele şi am început să pictăm, pentru că trebuie să recunoaştem, pointilismul necesită multă răbdare. După masa de prânz ne-am abandonat pentru puţin timp lucrările şi am urcat la o stână din apropiere. Drumul a fost unul destul de lung însa când am ajuns la destinaţia dorită, am uitat de oboseală şi doar am admirat priveliştea încântătoare, bucurându-ne în acelaşi timp de aerul curat de munte. Seara s-a încheiat cu o masă bună şi cu o serie de filme alături de profesori şi de noii noştri prieteni.

Vineri, 15 iulie

Ultima zi din tabară. Dimineaţa nu ne găsise aşa cum ne aşteptam, soarele nu mai era pe cer, tot ce puteam vedea acum erau nişte nori grei şi întunecaţi. După masa de dimineaţă am reînceput lucrul la pânzele noastre care trebuiau finalizate. În acea zi, vremea nu ţinuse cu noi din păcate aşa că după ce ne-am terminat fiecare lucrarile ne-am strâns în cabană unde am început să vorbim, să râdem şi să facem glume pe diverse subiecte. După încă câteva filme, am urcat fiecare în camerele noastre supăraţi că tabăra se termina, dar şi fericiţi pentru că ne-am ales cu prieteni noi.

Tabăra de artă CONTUR 2016 a fost una plină de puncte și de pointiliști

Pentru că a existat în istoria artei un curent deosebit de  meticulos numit pointilism, ne-am gândit ca tabăra din acest an sa fie una plină de puncte. Am vrut să transmitem generaţiei 2016 ideile îmbrăţişate acum peste un secol de impresioniști, expresioniști şi de pointiliști. Aceștia au descompus realitatea și au reconstituit-o apoi din puncte. Anul acesta s-a pornit în tabără, ca niciodată, încurajați de noul primar în exerciţiu al oraşului Petrila, domnul Vasile Jurca, mai tânăr și mai interesat de activități educaționale. Am redescoperit Parângul, l-am fotografiat și am căutat impresiile care au dat numele curentului ce a schimbat arta la începutul secolului XX. Va urma o expoziție cu toate lucrările realizate cu multă muncă și răbdare. Tabăra CONTUR 2016 este a șasea tabără organizată de profesorii Cipriana Chința, Ana-Maria Biro și Radu Chința. Și pentru că unul dintre organizatori azi nu mai este printre noi dar a rămas în sufletele noastre, tabăra s-a numit anul acesta CONTUR 2016 - IONEL ZMĂU.