Pagini

miercuri, 30 martie 2016

O urmărire ca-n filme

Cunoști acea trăire ce o ai în momentul în care un bolid roșu se ia după tine, îți merge bară la bară, iți dă flash-uri, se apropie la semafor de tine prin dreapta și îți face semne disperate? Eu am cunoscut-o azi! Am crezut în primă fază că am tăiat fața vreunui șmecheraș sau că am mers prea încet și l-am scos din minți. Am hotărât să-l ignor și am mers înainte. M-a urmărit până ce am ajuns la un drum îngust unde m-am blocat în trafic și a venit la mine. Am deschis prevăzător geamul și am ascultat. M-am gândit că am văzut de multe ori pe net bătăi în trafic și acum urmează să o încasez eu. M-a privit ca și cum mă cunoștea de undeva și mi-a spus că nu dorea să-mi spună decât că la un sens giratoriu am pierdut un capac de la roată. Am rămas interzis. Adică s-a ținut după mine câțiva kilometri și s-a abătut din drumul lui ca să-mi spună asta? Adică lumea asta mai are o șansă? În acel moment mi-am dat seama ce se întâmplă și am ieșit din mașină să-l invit la o cafea. Dispăruse.  Am întors mașina și l-am căutat. Nimic. Mi-am recuperat din giratoriu capacul de roată și am avut la adresa-mi gânduri vinovate. Omule, nu știu cine ești dar dacă mă cunoști și vezi această postare te rog sa-mi dai un semn.