Pagini

Se afișează postările cu eticheta iie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iie. Afișați toate postările

joi, 29 iunie 2017

În spirit de paradă


Iată cum o zi de vară toridă se poate transforma într-un obicei ce are puncte ancestrale de reper. Parada portului popular, cu orice implicații ar avea ea, nu face altceva decât să scoată la lumină o zestre pe care poporul acesta o are. Încă o mai are. Zestrea tradițiilor primite din bătrâni. Nu voi evita niciodată să particip la orice are legături strânse cu sufletul unui popor. În cazul de față avem de-a face cu o manifestare artistică atribuită organizatoric familiei Doda și primăriei Petrila. Și Consiliului Județean aș putea adăuga deoarece unul dintre consilierii județeni, doamna Doinița Bălănesc a participat la paradă îmbrăcată in costum național.
 În ultimul timp observăm că bijuteria cunoscută sub numele de iie și-a recăpătat locul pe care-l merita. Și asta nu numai pentru frumusețea deosebită a modelelor, dar și datorită implicațiilor de ordin sentimental. Cu alte cuvinte  a redevenit la modă. Indiferent de locul în care este purtată, pe tot cuprinsul țării, are un element comun. Albul. Adică tocmai elementul care transmite puritate, liniște, sinceritate. Trăsăturile fundamentale ale poporului român.


         Această paradă a avut loc în orașul Petrila, pe data de 29 iunie 2017, la ora 17:00. Copiii entuziasmați se pregăteau cu mult înainte de această oră. Unii cântau la saxofon, iar alții discutau. Când parada a început, copii îmbrăcați în costume care aparțineau diferitelor regiuni ale țării(de exemplu Maramureș) au pornit într-un șir, care privit de sus parcă părea un șarpe multicolor. Adulții, dar și copiii au ținut în mână un steag tricolor, foarte lung. În față stăteau câțiva băieți care cântau muzică specifică poporului român. Oamenii care priveau parada parcă dădeau impresia că sunt mândrii deoarece sunt români.Deși saxofoniștii cântau pe același ritm, parada a fost frumoasă și interesantă. Drumul parcurs a fost lung, dar oamenii nu păreau să dea semne de oboseală.
          În final, parada s-a încheiat în parcul copiilor. Ce pot să zic, sunt mândru că sunt român!(Victor)