Un nou experiment. Fragmentarea UE

Problemele lor sunt și ale noastre chiar dacă nu pare așa. Când credeam că le-am văzut pe toate apare acest băiat tinerel, căruia îi plac româncele, și ne da o lecție despre cum să rupi o regiune dintr-o țară. Asta e dorința lui și a poporului lui. Catalunya este cel mai frumos loc de pe pământ, asta dacă ignorăm România. Cu oamenii cei mai buni și mai primitori, aici nu ignorăm românii. Să vedem cum le reușește experimentul. Voi ce spuneți?

Cetatea de pe stâncă

Dacă Sarmizegetusa Regia era centrul spiritual al Daciei sunt sigur că exista o cetate la fel de importantă ca aceasta din alt punct de vedere. O cetate cu importanță militară strategică. Cetatea Bănița, cocoțată pe un vârf e stâncă, are două calități: oferă panorama de la munții Parâng până în Țara Hațegului și este imposibil de cucerit. Ca să fiu sincer este aproape imposibil de vizitat. Îți trebuie echipament și mă refer aici în primul rând la încălțări antiderapante ținând cont că ascensiunea se face direct pe stâncă. Vă rog să nu vă aventurați, cei care citiți acest articol, fără un bun cunoscător al locului, un alpinist profesionist cu echipamentul de rigoare.

Așadar, cetatea dacică Bănița. Atât cât a mai rămas din ea face parte din patrimoniul mondial Unesco și are o frumusețe aparte. Practic este situată pe un mic platou din vârful stâncii ce o vezi urcând serpentinele de la ieșirea din Petroșani. Am observat ziduri de apărare construite pe mai multe etaje. Mai exact pe trei. Atât am văzut noi. Adică după ce urcai tu romanule stânca, dacă o urcai, după ce treceai de vipere, dacă treceai, trebuia să mai cucerești și cele trei rânduri de ziduri construite după metoda clasică murus dacicus. Este interesat că pe partea laterală există trepte de acces în cetate care vin de nicăieri. Sau, reformulez, există scări care par să iasă din cetate și duc spre un hău, spre un abis, spre o stâncă abruptă. 

După părearea mea, umilă, ar putea deveni principalul punct de atracție al zonei, al Văii Jiului. Asta dacă se va monta vreodată o telecabină pentru turiști și vor exista fondurile necesare cercetărilor arheologice și punerii în valoare a cetății. Poate prindem și noi anii ăia. Mulțumesc colegilor Teodosie și Alin că au făcut efortul uriaș de a urca cu mine pe stâncă. De câteva ori mi-am dat seama că le-am pus viața în pericol. Îi mulțumesc și lui Moise că a încurajat această expediție, chiar dacă el nu a mai putut urca (sau nu l-a lăsat înaintașul lui direct - Nero, să urce). Practic mi-am împlinit azi un vis frumos. Și apropo..  mi s-a părut că-l zăresc pe Burebista sus pe platou. Sau era doar o închipuire? Pun și vreo trei cadre surprinse cu telefonul pentru certificarea celor spuse mai sus.

Kim Jong - BUUUM

Se spune că trăim cei mai tehnologizați ani. Că te poate vedea satelitul chiar și sub pământ dacă te ascunzi. În anii aceștia un băiat teribil, care trăiește de altfel precum milionarii decadentului apus, își permite să facă absolut ce vrea mintea și inima dumnealui. Sau asta lasă impresia că face. De fapt nu face nimic de capul lui și pentru că nu prea mai sunt conflicte pe glob inventează el unul. Doamnelor și domnilor vă prezint portretul marelui conducător comunist al Republicii Populare Democrate Coreene. Al treilea Kim Jong. Cel care pe data de 3 septembrie 2017, a produs un cutremur de 6,3 grade.

În spirit de paradă

Iată cum o zi de vară toridă se poate transforma într-un obicei ce are puncte ancestrale de reper. Parada portului popular, cu orice implicații ar avea ea, nu face altceva decât să scoată la lumină o zestre pe care poporul acesta o are. Încă o mai are. Zestrea tradițiilor primite din bătrâni. Nu voi evita niciodată să particip la orice are legături strânse cu sufletul unui popor. În cazul de față avem de-a face cu o manifestare artistică atribuită organizatoric familiei Doda și primăriei Petrila. Și Consiliului Județean aș putea adăuga deoarece unul dintre consilierii județeni, doamna Doinița Bălănesc a participat la paradă îmbrăcată in costum național.

 În ultimul timp observăm că bijuteria cunoscută sub numele de iie și-a recăpătat locul pe care-l merita. Și asta nu numai pentru frumusețea deosebită a modelelor, dar și datorită implicațiilor de ordin sentimental. Cu alte cuvinte  a redevenit la modă. Indiferent de locul în care este purtată, pe tot cuprinsul țării, are un element comun. Albul. Adică tocmai elementul care transmite puritate, liniște, sinceritate. Trăsăturile fundamentale ale poporului român.

         Această paradă a avut loc în orașul Petrila, pe data de 29 iunie 2017, la ora 17:00. Copiii entuziasmați se pregăteau cu mult înainte de această oră. Unii cântau la saxofon, iar alții discutau. Când parada a început, copii îmbrăcați în costume care aparțineau diferitelor regiuni ale țării(de exemplu Maramureș) au pornit într-un șir, care privit de sus parcă părea un șarpe multicolor. Adulții, dar și copiii au ținut în mână un steag tricolor, foarte lung. În față stăteau câțiva băieți care cântau muzică specifică poporului român. Oamenii care priveau parada parcă dădeau impresia că sunt mândrii deoarece sunt români.Deși saxofoniștii cântau pe același ritm, parada a fost frumoasă și interesantă. Drumul parcurs a fost lung, dar oamenii nu păreau să dea semne de oboseală.

          În final, parada s-a încheiat în parcul copiilor. Ce pot să zic, sunt mândru că sunt român!(Victor)

Alegeri în Franța

Chiar dacă acceptăm mai greu conceptul de schimbare, este realitatea pe care o trăim în acești ani tumultoşi. Europa e departe de ceea ce visam noi în anii 90. Azi francezii sunt chemați la urne să-și aleagă președintele. Oricare dintre ei va câștiga, Europa nu va mai arăta la fel!

Europa la cotitură

Este evidentă tendința de enclavizare, de ieșire din UE, in special după victoria brexit-ului și a lui Trump. Este evident un proiect cu mari probleme. În cazul Franței o victorie a extremei dreapta ar aduce o dezintegrare sigură a proiectului european. Dar oare sunt eu de vină pentru asta. Oare nu tot politicile UE sunt cauza? Oare agresivitatea corporatistă care a distrus tot ce înseamnă mică inițiativă peste tot în Europa nu duce tot acolo? Oare nu ar trebui regîndit tot sistemul? Până atunci suntem cu ochii pe Franța care azi, 23.04.2017 dă dureri de cap tuturor celor ce au gândit această construcție. Frumoasă, zic eu.

Ghiță

Dacă nu știți, Ghiță a avut o poveste de succes. Firmă de computere, sponsor de baschet, politician talentat. Un om pe care privindu-l fără să cunoști diverse dedesubturi, ai vrea să-l admiri. Un om care te convingea că și in tara mea se poate reuși. Se poate să ai o poveste de succes. Ghiță, te-aştept deseară la portiță... cu noi dezvăluiri!

O paradă necesară pentru identitatea noastră

Pe data de 18 septembrie a avut loc în Petrila o manifestare devenită deja tradițională. Parada portului popular. Deși tradiția acestei parade e veche, am observat în acest an o eleganță aparte. Oameni frumoși, îmbrăcați frumos care ne-au făcut să ne bucurăm preț de câteva ceasuri de o sărbătoare care zic eu că era necesară.

Îmbătrânim și dispărem?

Nu cred că mai e vreo noutate faptul că în România populația îmbătrânește. Media de vârstă e acum 40 de ani. Asta spun statisticile. Eu cred că adevărul e altul, ținând cont de faptul că tineretul emigrează în masă. Nu este asta o problemă pentru care cineva ar trebui să dea explicații? Adică o crimă față de poporul român?

Mirosul de asfalt încins și cronica ultramodernă a taberei Contur 2016

Eu am făcut mereu o cronică a taberelor de artă dar de fiecare dată am considerat că beneficiarii taberelor ar trebui să facă asta. Foarte rar și oarecum sporadic a fost scris un jurnal al taberei de către copii. Denisa și Miruna s-au oferit voluntar să facă acest jurnal al taberei Contur 2016, fără să știe în ce se bagă. Adică eu am stat ca un spin în spatele lor și nu le-am lăsat să se bucure de vacanță până nu mi-au dat jurnalul. Îl reproduc aici și fetele pot confirma ca nu am intervenit deloc asupra texului. David a realizat ilustrațiile pentru acest jurnal și îl felicit pentru asta. Anamaria Biro a surprins câteva fotografii. Tabăra e gata, rămân amintirile și mirosul de asfalt încins.

Marţi, 12 iulie

Soarele strălucea puternic pe cerul senin, unde nici măcar norii mici şi albi nu îşi făcuseră apariţia. Drumul până la cabană fusese unul scurt, dar căldura dogoritoare şi mirosul constant de asfalt încins îl făceau să pară mult mai lung. Cabana unde urma să ne petrecem următoarele câteva zile părea să fie scoasă dintr-un film cu vânători: un exterior rustic, cu pereţi vopsiţi într-un alb puternic, cu bănci masive şi lăcuite, cu balcoane din lemn brut. După cele câteva ore petrecute în camere, în încercarea de a ne aranja bagajele şi masa de prânz, am luat-o la pas către un mic reper din apropiere: un loc de unde se observau excelent oraşele învecinate. Am jucat diferite jocuri care ne-au ajutat să cunoaştem persoanele cu care ne vom petrece patru zile. Drumul spre cabană fusese şi mai scurt, mai ales că ne aştepta o cină delicioasă. Prima seară ne-am petrecut-o legând prietenii unii cu alţii.

Miercuri, 13 iulie

Dimineaţa ne găsise pe toţi somnoroşi, dar după un mic dejun consistent şi o mică odihnă am prins puteri pentru a merge într-o drumeţie. Aceasta consta în escaladarea muntelui Parângul Mic, pe sub telescaun. Am început cu încredere, deşi prima parte a traseului era foarte abruptă, fără urme de cărări prin vegetaţie deasă şi umezeală. Soarele încălzea prea mult împrejurimile, iar asta nu ne era de ajutor deloc. A doua parte a traseului a fost mai scurtă, terenul mai drept, dar fără copaci şi fără umbră, căldura ne topea pe toţi şi imediat am rămas şi fără apă. Drumul înapoi către cabană l-am parcurs mult mai uşor, fără prea mult efort. Deşi speram că după această drumeţie vom mai avea energie să facem treaba migăloasă ce ţinea de pânzele noastre, cu toţii am abandonat ideea de a picta şi ne-am relaxat la un film. După cină am avut parte de o plimbare prin răcoarea serii.

Joi, 14 iulie

Ziua următoare a început ca toate celelalte zile, soarele trona pe cerul albastru iar noi ne trezeam bucuroşi ca începe o nouă zi. După masa de dimineaţă pregatită cu atenţie de doamnele profesoare, ne-am luat pânzele şi am început să pictăm, pentru că trebuie să recunoaştem, pointilismul necesită multă răbdare. După masa de prânz ne-am abandonat pentru puţin timp lucrările şi am urcat la o stână din apropiere. Drumul a fost unul destul de lung însa când am ajuns la destinaţia dorită, am uitat de oboseală şi doar am admirat priveliştea încântătoare, bucurându-ne în acelaşi timp de aerul curat de munte. Seara s-a încheiat cu o masă bună şi cu o serie de filme alături de profesori şi de noii noştri prieteni.

Vineri, 15 iulie

Ultima zi din tabară. Dimineaţa nu ne găsise aşa cum ne aşteptam, soarele nu mai era pe cer, tot ce puteam vedea acum erau nişte nori grei şi întunecaţi. După masa de dimineaţă am reînceput lucrul la pânzele noastre care trebuiau finalizate. În acea zi, vremea nu ţinuse cu noi din păcate aşa că după ce ne-am terminat fiecare lucrarile ne-am strâns în cabană unde am început să vorbim, să râdem şi să facem glume pe diverse subiecte. După încă câteva filme, am urcat fiecare în camerele noastre supăraţi că tabăra se termina, dar şi fericiţi pentru că ne-am ales cu prieteni noi.