Gustul singurătății

Săptămâna asta am întâlnit în cea mai de lux cafenea a Petrilei un grup de patru tineri, foști elevi. Ne-am salutat și m-am adresat cu banalul "ce mai faceți?" Am aflat ca oricât de grea e viața în străinătate, abia așteaptă să plece de aici definitiv. Să nu mai audă, să nu mai vadă, să nu mai simtă. Au venit doar pentru ceva acte care le facilitează și le ușurează traiul pe unde sunt. Eu i-am rugat să revină cu bani și să investească aici. Au început sa râdă. Ei deja sunt mici investitori prin țările pe unde locuiesc acum. Lucrează ceva gen PFA. Plătesc rate, au o viață nouă și obiceiuri noi. Ne-am bucurat cu toții că am povestit și au insistat să mă cinstească cu o cafea în care am simțit chinul unei generații care este gonită din țara mea. O cafea care avea gust de singurătate si suferință bine ascunse. Țară frumoasă, pe mana cui ai ajuns? Salutări băieți!